O vorbă românească spune că dacă vrei să îngropi un subiect înfiinţezi un comitet.

Guvernul României a dispus constituirea unui Comitet director pentru e-guvernare, printr-o decizie publicată pe 2 aprilie 2018 în Monitorul Oficial.

Nu ştim sigur dacă Guvernul României vrea să îngroape e-Guvernarea, dar avem câteva observaţii privitoare la acest comitet.

1.      Deşi Comisia Europeană alocă României 170 de milioane de euro pentru e-guvernare, Ministerul Fondurilor Europene (care gestionează aceşti bani) nu face parte din acest comitet director.

2.      Criteriile de performanţă pentru obiectivul specific POC 2.3 nu vor putea fi îndeplinite, drept urmare, e-guvernarea va pierde banii aferenţi rezervei de performanţă dacă nu se renegociază aceste criterii

3.      De altfel, Ministerul Fondurilor Europene a alocat deja toți cei 170 de milioane de euro destinați e-guvernării (prin apeluri sau ghiduri deja lansate). Un minister competent ar fi avut, desigur, o prioritizare a investițiilor bazată pe o analiză, un raport. Există acest raport? Dacă da, credem că el este de interes public. Dacă nu, pe ce s-a bazat prioritizarea?

4.      Proiectul SIPOCA 20, care, conform Guvernului,  va sta la baza planului de acţiuni pentru digitalizare, va livra rezultatele (conform contractului dintre MCSI şi E&Y) abia peste cel puţin 2 ani, în 2020. Cum se suprapune acest proiect cu prioritizarea făcută de Ministerul Fondurilor Europene?

5.       Anul trecut, Guvernul României a înfiinţat Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, care urmărea unificarea tuturor bazelor de date legate de fiscalitate. Nu este deloc clar cum este integrată această structură în Comitetul pentru e-guvernare.

În aceste condiţii ne întrebăm cu seriozitate dacă înfiinţarea acestui comitet nu este cumva o simplă operaţiune de PR guvernamental, operaţiune care nu va ajuta cu absolut nimic e-guvernarea.

Sau dacă vorba românească amintită se aplică şi în acest caz.